Velier: Eleni
Skipper: Catalin (Skippie/Captain Magenta)
Mateloti: Ana, Elena, Jusse, Luciana (Miu), Silvia (Culi/Silviuta), July, Mada, George si Bogdan

Ziua 0
Vineri, 20 mai 2016
Ruta: Bucuresti/Volos

Pe cand cocosul “cucurigea” de ora 5, Elena, Bogdan si Je (Mada), ne “dezcarpeam” ochii la OMV Giurgiului. Cu maxima atentie am asigurat „apa vie” in portbagajul masinii, bineinteles dupa ce ne-am bagat in vena un shot de cofeina.

Desi nerabdarea de a ne reintalni cu marea este la nivel ridicat, ne-am fixat pe viteza de croaziera si ne-am lipit nasurile de geamurile masinii admirand Bulgarica. Vrem nu vrem, “frumoasa-i vecina noastra”.

Am navigat olecuta in deriva prin Volos pana sa gasim locsoru’ unde urma sa ne cazam. Ascensiunea spre “Balconul lu’ Pelion” nu mai parea o idee la fel de buna ca atunci cand ne uitam pe booking la poze. Volosul pierdut sub nori parea dintr-o data mult, mult prea departe.

Ajunsesem noi in Makrinitsa, dar Melanthi Mansion era de negasit. Am uitat brusc ce cautam acolo cand am dat de straduta cu suveniruri si cand am vazut cum se dezvaluie Volosul printre nori. Fara sa ne dam seama s-a dat de veste in sat ca trei “pelerini” ametiti si-au pierdut busola si de nicaieri s-a ivit Kiki sa ne recupereze. Acum ca am ajuns unde trebuie, ne-au trecut toate iritatiile, si alea interne si alea externe. Totul este ca desprins din povesti, iar Kiki este formidabila, din doua vorbe ne face sa ne simtim de parca ne-am cunoaste de secole. Fara umbra de indoiala Kiki, Melanthi si Makrinitsa vor ramane in sufletul nostru, alaturi de promisiunea ca le vom revedea ori de cate ori pasii ne vor duce p’aproape. Huge like. Marinari si nemarinari indragostiti de frumos, n-o ocoliti daca va iese in cale!

Din cauza ploii, oboselii, serpentinelor…am ratat intalnirea la ceas de seara cu Cata, cel mai tare skipper, cum avea sa se dovedeasca peste doar o zi. Asa ca ne-am rezumat la asteptarea vestilor de la “autocaristi” infulecand branza, multa branza, prea multa branza si ciocnind un pahar de tsipuro.

Sub protectia anonimatului, sursele mele m-au informat ca in ast’ timp “autocaristii” numarau secundele pana la urmatoarea tigara, chiar si nefumatorii. De asemenea, au recunoscut ca nu s-au dat in laturi de la degustari de…diverse… ca sa le treaca mai usor vremea pana la marea intalnire.

Ziua 1
Sambata , 21 mai 2016
Ruta: Volos/Trikeri

Dupa un mic dejun delicios am coborat spre punctul de intalnire de la terasa de langa Hotelul Jason.

In ciuda vremii neasteptat de neprietenoase, 10 veliere cu 10 skipparei isi asteptau curioase in port matelotii.

Al nostru skipper mi-a inspirat incredere din prima asa ca partea cu vremea nefavorabila s-a sters din mintea mea.

Cata ne-a prezentat-o pe Eleni, acu’ nu ca va fi printesa noastra, dar chiar era cea mai mandra din port.

Cum sailing-ul si curele de slabire se exclud, parte dintre noi s-au scurs in pas alert spre magazine pentru a procura merindele solide si lichide obligatorii unei navigatii de calitate. Desi nu ne sta in caracter, haosul fu cu noi la cumparaturi. In pas de miscare browniana am reusit sa adunam in cosuri cele necesare.

In mintea mea apare o problema: cum spuma marii o sa ducem noi pe ingustimea aia de podet cumparaturile si bagajele la bord? Daca scap carpitele mele sau ale altcuiva in apa si ramanem nudisti pe vremea asta? Ocupata cu gandul asta constat ca jumatate din bagaje sunt deja pe Eleni asa ca imi fac curaj si pun si eu osul la treaba.

Dupa atata shopping cochetam cu gandul de a ne odihni putintel, dar ce sa vezi Cata da starul la instructaj. Nu stiu altii cum sunt, dar eu nu inteleg… klingonavigatiana. Prea multe informatii de bagat rapid in niste creiere atat de… normale.

Aolicaaaaa, cica plecam! Acu’? Pai nu ne cam suiera vantu’ pe la “panze”? Chiar ne “dezlegam” de Volos pe crivatu’ asta?

Atunci bine sa inceapa dansu’ cu fenderele in ghiare. Asta cu apararea Elenei se prinsese din prima de materia noastra cenusie.

Cum noi stim despre noduri doar ca se fac la sireturi, informatiile ca vantul este de 27 de noduri, iar rafale de 35 de noduri nu inseamna mare lucru.

Al naibii vant dupa ce ne strica coafurile ne mai agita si “supita” de nu mai nimerim “taiteii”.

Pai, daca o fi sa fie sa ne pierdem in Sporade macar sa ne facem frati si surori de cruce inainte si sa apucam sa ne cinstim Elenele si pisica Miu. Fara prea mare ceremonie, agatam ancorele de gaturile sarbatoritelor, o uram cu bufnite pe Miu si ne fixam la incheieturile mainilor bratarile nautice.

Pfff!!!!! Ce fete palide. Ce, nu s-au mai vazut furtuni pe mare?

Cata urla la noi, el stie ce, noua ne e cam neclar. Despre crocodili stiam doar ca sunt buni pentru productia de pantofi si posete de lux. Nici cu ochelarii de distanta, nici cu aia de aproape nu vedem asa ceva la bord. Din fericire Cata arata bine cu degetu’. Cu noi asta e metoda pedagogica castigatoare. Reusim sa ridicam velele, atat cat se poate, se pare ca si Eleni prezinta oarece defectiuni si ezita sa-si desfasoare poalele pe furtuna asta.

Ce sa-i facem lui Cata daca doar doi oameni s-au mai dat cu barcuta, iar restu’ suntem „pantofari”!?

Bogdaneeeeeee ia mana dupa timonaaaaaaaaaa!!!! strigam noi in cor

Bogdaneeeeeee pune mana pe timonaaaaaaaaaa!!!! striga Cata

In ciuda “micilor” erori de comunicare am fost ascultatori. Am urmarit cu mare atentie aratatorul lui Cata si am facut fix ce am inteles noi din ce ne urla el, cu intarziere maxima, bineinteles, doar trebuia sa consultam inainte dictionarul “klingonavigatiana-roman”. Eee…uite asaam invatat cu uimire diferenta dintre “da drumul dracului odata la foc” si “strange focul, acum” in timp ce Eleni ne banda razand strengareste de noi.

Ne-au furtunit bine vantu’ si marea de nu stim sigur daca George, infasurat regulamentar in vesta de salvare, voia sa ne facem sa radem cand a aparut pe punte facandu-si loc cu coatele ca sa o imbrace impotriva vointei ei si pe July in vesta de salvare sau chiar naufragiul Titanicului era proaspat in mintea lui. Nu stim nici daca Culi, bila, fierea si punguta ei, neasortata cu continutul, au apreciat valu’ ce se spargea de barca nervos.

Uzi pana la izmene/chiloti cu ata in pupa am ajuns la Trikeri. Ne-a luat ceva sa legam paramele de barja, chiar daca Cata striga ca sirena lui Roaita: Mai repede pentru ca am oameni bolnavi la bord!

Evident ca s-a cerut inca o “supita” inainte de masa. Asta ca sa nu recunoastem fatis ca trebuia sa ne facem curaj sa calarim barja “clatinatoare” pentru a ajunge pe uscat.

Ciudat, toti cei care au ajuns in seara aia la Tikeri erau veseli, de unde se vede treaba ca ne-a placut tutoror marea agitata chiar daca mentinerea pozitiei bipede a fost o mare provocare.

Ce si-o fi soptit Cata in gand: “Cine m-a pus sa plec pe mari cu astia de nu stiu sa deosebeasca parama de timona????”

Pentru ca a reusit imposibilul cu niste diletanti la bord, Cata a fost incoronat cel mai tare skipper. Laurii avea sa ii primeasca cateva zile mai tarziu.

Pana sa incep propria-mi alimentare, imi trece prin cap ca moda yachting din reviste e pitiponceala pe fata. Spilhozenii imaculati asezonati cu sacou bleumarin cand tragi de parame sunt de cascadorii rasului.

Ziua 2
Duminica, 22 mai 2016
Glossa/Loutraki
Ruta: Trikeri/Loutraki/Glossa

Dupa o noapte zgaltaitoare si usor zgomotoasa, cu ochii bulbucati, am multumit Zeilor ca au domolit putin vantul si ne-au trimis o raza firava de soare.

Este timpul evaluarii pagubelor. De la tribord spre pupa ne ranjeste o zgarietura, nu recunoastem nimic, noi nu ne-am fi permis sa o ciupim de fund pe Eleni. O sforicica care aduce cu aia de la jocul spanzuratoarea atarna indecent de catarg. Aaaa, e chiar lazy jack-ul. Asta-i naspa, cineva trebuie sa bage o escalada pe catarg. Noi ne-am urca, dar cel mai probabil l-am lega pe lazy jack sub forma de funda de cadou. Noroc cu vecinii mai experimentati, care nu stau pe ganduri si ne sar in ajutor.

Cand ziceam ca astea’s toate pagubele, apar din cockpit July si George, tragand dupa ei tavanul din cabina. Asa ceva, doar ne-a zis Cata sa nu ne tinem de tavan cand se bandeaza barca.

Primisem botezul marii asa ca nu mai aveam emotii cand am pornit-o spre Skopelos. Incepusem sa intelegem cat de cat si klingonavigatiana asa ca ne-am permis luxul sa stam mai tot drumul cu gurile cascate la peisajele ce se dezvaluiau in fata noastra.

Vantul e de 18-20 de noduri, iar rafalele de 24. Pai daca e sailing, atunci Cata la timona, iar Bogdan si George sa faca bine sa ridice mainul, sa deie drumul la foc, sa…chestiile marinaresti inscrise in manual. Traiasca voltele!

Am avut o tentativa de a gati niscaiva paste, doar ca valu’ ce ne batea in ferestre si inclinatiile barcutei ne-au dat un “sentiment” de pune-ti pofta in cui.

In apropierea destinatiei Jusse parea sa fie pe peste tot, facea poze tinandu-se in degetul mare de la picior de marginea barcii, in timp ce tragea de o parama cu mana dreapta iar cu stanga juca in aparate cu un fender, iar din gura dadea indicatii tuturor.

Nice, Eleni are vreo 2 m in adancime, navigatia ne arata ca in zona aia marea ar avea doar vreo juma de metru adancime. Ori navigatia e varza, ori Eleni isi ridica coca pe catarg cand da de nisip. Cred totusi ca varianta unu e mai plauzibila, Eleni nu pare sa fie contorsionista de profesie.

Ana lucreaza cu sarg la prietenia ei cu ancora, nu stiu exact ce-i spune, dar o convinge sa se lase in voia ei.

Ghidate de principiul “mai bine o “supita” in plus decat un fender in minus”, noi ast’lalte inca imbratisam fenderele cu patos.

Spre amurgeala, Portul Loutraki ne gazduieste, in sfarsit, barcuta la mal.

Pe uscat, infometati bine, dupa ce ne-am miscat ca musculitele de otet, stanga-dreapta pe singurul drum din port, nestiind incotro vrem de fapt sa mergem, ”hoarda” s-a indesat intr-un singur taxi si s-a indreptat spre…unde a vrut taximetristul, din fericire nu a gresit orasul.

Pentru ca Restaurantul Agnanti, unde credeam noi ca trebuie sa ne intalnim cu ceilalti, era full, ne-am plimbat prin Glossa. Frumos! Ai zice ca toata Grecia e la fel. Nu-i, fiecare orasel are farmecul lui, e o placere sa le strabati la pas alaturi de oameni pe care incepi sa ii simti din ce in ce mai aproape de suflet. Cand la fiecare colt de strada ti se ivesc oameni portocalii cu steagul Romaniei pe umar, iti vine sa zici: Grecia pamant romanesc!

Nimeni nu vrea la somn, asa ca ii dam inainte cu sporovaiala la lumina lunii, in jurul unei “supite”, pana Mos Ene ne doboara.

Ziua 3
Luni, 23 mai 2016
Kalimera, Loutraki!
Ruta: Loutraki Skopelos/Golf Panormaos/Agnontas
 

Mirosul de cafea ne trezeste. Pana nu luam o gura nu reusim sa articulam cuvinte, de construit fraze nici nu se pune problema.

Inca putin bulversati si putin in afara timpului ne-am hotarat sa dam o raita pe la anticele bai romane. Nu ne-am rezumat la a cauta mozaicul prin mare, teleghidati am inceput sa urcam muntele si tot am mai urcat pana am vazut ca au inceput sa plece barcile din port, moment in care am inceput rostogolirea spre mal. Nu de alta, dar la cat de neajutorati eram pe barca, ne era ca ne uita Cata prin port. Jusse si piciorul ei defect au facut fata cu brio. Am ajuns la tanc, cat sa umplem rezervorul de apa si sa strigam: Anaaaaaaaaaa, ancoraaaaaaaaaa! Spre Golful Panormos!

N-ai cum sa te plictisesti pe mare, mereu e cate ceva de facut, da drumul la foc, ridica mainul, fa volta….Prin urmare, ca sa faci plaja ca in pozele din revistele glossy, nu se potriveste intotdeauna.

Nici nu a apucat Cata sa intrebe cine vrea sa calatoreasca in dinghy, ca Elena ne si zambea din el. Invidioase, speram sa nu ii placa, dar, ei bine, doar cand a inceput vantul din apropierea Golfului Panormaos a reusit Cata sa o convinga sa urce inapoi pe punte.

Ana scapa de acora, de data asta vom “ancora”… de un copac si vom lega barcile intre ele.

Copilarie fericita la balaceala, “supite” si multa voie buna.

Woowwwwww!!!!!!!!!! Urmeaza cununia civila. Fiind la primul FunSailing nu stim exact cine sunt mirii, dar ne-au devenit dragi inainte de a-i vedea. In sacou si pantaloni scurti, Horix e cel mai cool ofiter de stare civila, ever. Barca de piatra, Wulkie si Irina!

Din ce in ce mai des timpul pare ca se comprima.

Agnostas pregateste papica, pentru ca, de la atata soare, inot si “supita” ni s-a facut foame rau.

Putea Eleni sa nu-si ridice velele? Va spun eu, nu putea.

Era imposibil ca dupa o zi atat de frumoasa apusul sa fie mai putin frumos.

Noroc cu privelistea, altfel cine stie la ce ne-am fi dedat din cauza foamei. Culi e chitita sa ii bata pe cei de la taverna daca mai intarzie cu mancarea, dar totul e bine cand se termina cu bine.

Pe chei e Bacardi Beach Party, ne miscam putin pe acolo, dupa care continuam hlizeala pe barcuta, pana cadem retezati in patucuri.

Ziua 4
Marti, 24 mai 2016
Ruta: Agnontas/ Alonisos
Teleportare rapida pe uscat, la cafea. Cu plinul facut si vitamina la bord, ne pregatim de plecare.

Cata la timona, Ana la ancora, baietii la parame si restu’ la aparare. Caravana FunSailing porneste spre Steni Vala (Alonisos).

Hmm!!! Cata il lasa pe Coski (Bogdan) la navigat. Culi isi scuipa’n san si intreaba de ce nu o luam si noi ca oamenii, adica drept. Eu inchid ochii si intreb de ce o luam direct spre stanci. Ailalti nu stiu unde sunt, nu-i vedem, nu-i auzim, sa fie ascunsi de teama sub masa din cockpit? Coski ne explica. Din fericire, Skippi nu-l contrazice, asa ca ne linistim. Limpede ca Ozana, o sa mai dureze maxim juma de zi pana sa il declaram oficial pe Bogdan, Coski.

Aaaa, uite ca nu chiar toti au disparut. Elena “elaboreaza” impreuna cu Jusse niste paste. Intrezarim urechiusele de Miu undeva sub ghiu-ul mainului. Bine ca-i ascultatoare si le tine la cutie. Voltele is contraindicate la urechelnite.

Bune-s pastele pe mare, mai ales cand Elena este masterchef.

Daca iti iese un golf in calea barcii, ar fi lipsa de respect sa nu-i incerci apa.

Echipaj, la posturi! Ancoram la oarece distanta de mal! Sa ‘ncepa balaceala!

Punem motorul pe dinghy si ii lansam pe Cata si pe Ana la apa. Se pare ca lui dinghy nu ii place sa stea departe de Eleni, a tusit de doua ori si gata motorul. Noroc ca mainile Anei sunt geniale pe post de vasle.

Elena, Culi, July si Bogdan o iau spre mal, inot, ca sirenele/ni. Enervanti astia competenti, de stiu ei sa inoate frumos si bine, nu caineste ca unii dintre noi.

Eu si Jusse ne aruncam in dinghy-iul vecinilor si ne trezim plimbate ca-n filmele cu James Bond. Vrem la malllllllll!!!!!!!! Dorinta implinita, doar ca l-am cam incurcat pe 007, nu i-a mai iesit plecarea de pe loc.

Pe mal Ana se ocupa cu strivitul aricilor de mare, nu ca ar ura fauna marina, ci pentru ca nu are ochelarii la ea.

Back to barcuta, nu mai avem apa, deci trebuie sa spalam vasele in apa de mare. Sigur ca am scapat in apa bolul pentru salata dupa ce l-am spalat. Il priveam distrusi, lupta pentru independenta. Cine n-are vecini…sa-si faca rost, ne-au salvat si de data asta.

Trebuie sa ne luam la revedere de la golf si sa pornim spre Steni Vala.

Nu e foarte vant, dar un mic sailing se impune. Ca sa nu zic ca ne pune Cata iar la treaba. George se opune usor neconvingator si, cum e in minoritate, ne bulucim la posturi.

Am ajuns!!!!!!!!!!Pff!!!! Prea multe ancore pe fundul marii. In loc sa-i ajutam pe Ana si pe Cata, mai mult ii incurcam. Un nene neamt, din nemtia, tipa pe limba lui la Eleni. Ba ii mai da si peste mana lui George, nu care cumva mainile romanesti sa-i atinga barca. Ne-am pierdut o leaca, incurcam ancora noastra cu ancora altora, asa ca transmitem informatii inselatoare Capitanului, tocmai bune de incurcat, nicidecum de ajutat. Din multiple incercari, cu ajutorul lui Perju, dar fara incidente grave, o garam pe Eleni intre “neamtu’ urlator” si alta barcuta. Vorbind aceeasi limba, Capitanul lu’ Eleni a reusit sa il impace pe vecinul agitat, oricum ii venise corazon-ul la loc cand si-a vazut barcazu’ nezgariat.

Repede spalat de punte si la masa, urmeaza petrecerea.

Sigur ca nu ne puteam ridica de la masa inainte de a ciocni un pahar de vin in cinstea Capitanului care ne suporta cu stoicism.

Fara rochii de seara, pantofi cu toc, fracuri si papioane, ne-am carabanit la petrecere. Locul ales pentru pool-party ne place maxim, iar atmosfera FunSailing este super tare. Echipajului Eleni nu-i trebuie mult sa intre in mood to dance. Deci, echipaj, dans! In dantuiala noastra ne-am prins tarziu ca Jusse s-a retras tiptil la barca sa-si oblojasca piciorul. Ne-am lasat de dans cand ne-a dat Ana stingerea. De hlizeala nu ne-am putut lasa nici pe barca…cam pana sa se crape de ziua.

Ziua 5
Miercuri, 25 mai 2016
Ruta: Alonisos/ Skopelos

Dupa cum se stie, viata pe mare este aspra, deci economia la apa e lege. Dusul cu servetele parfumate e la mare cinste, chiar si dusul cu parfum e in trend. Ce, nu d’asta au inventat francezii parfumul? Hai ca nu mirosim a roze, dar nici nu putim chiar daca ne-am “imbaiat” in supite, cafele cu tot cu zat si mucuri de tigari. Ba cred ca vom refuza dusul chiar si dupa ce ne vom alimenta cu apa in Skopelos.

Anaaaaaaaaaaaaa, la ancora!!!!

Ce sa vezi, cocheta noastra ancora e agatata de un ancoroi. Manevre, agitatie, cum sa facem, cum sa dregem. Un domn de pe una dinre barcutele de la mal urla, politicos, la noi sa facem nu stiu ce. Mimam inteligenta, aprobam din cap, dar nu pricepem nimic. Dam drumul “agatatorului” ancorei noastre si abia la auzul baldabac-ului ne dam seama ca noi ne-am eliberat, dar l-am facut prizonierul “agatatorului” pe omul de la mal. Fuck! We did it again! Sa traiasca si sa nu ne urasca Perju, pentru ca el va avea de descurcat ancorele lasate in urma.

Niciodata cand ne intreaba Cata daca vrem sa facem sailing nu raspundem cu nu. Asa ca drumul spre Skopelos nu avea cum sa fie plictisitor.

In port ne ies toate manevrele intocmai si la timp, adica am reusit sa nu il mai incurcam pe Cata.

Pentru ca nu a existat port in care numele Anei sa nu fie invocat pe 10 voci si 1000 de tonalitati, dar si pentru ca ancora, in ciuda unor mici razvratiri, i s-a supus total, baietii din echipajul lui Daniel Necula au declarat-o (h)eroina lor.

Ne gandim, ne razgandim si am hotaram sa inchiriem 2 masini si un scuter. Nici un centru nu mai are masini de inchiriat. Gasim cu greu doua buburuze de masini in care nu intra nici castronul de supita. Tristete maxima. Depresie adanca. Adica noi nu o sa avem masini d’alea smechere, rosii, sa ne fluture vantu’ pletele mai mult sau mai putin spalate? Tragedie!!! Noroc ca ne e foame si avem nevoie sa ne alimentam masiv cu cafea, tratamentul perfect impotriva depresiei cauzate de ratarea sansei de a strabate cu masina tip conserva Skopelos-ul.

Probleme de comunicare intre membrii echipajului. Ne ratacim de Capitan Magenta. Ne salveaza, permanent conectata la virtual, Miu.

In asteptarea reunirii ne hlizim langa OMV pana ne ia cu crampe la stomac. Pune Jusse punctul pe I intr-un fel cu totul si cu totul original.

Chiar nu mai apare Cata calare pe scuterul lui? Ia sa il sunam. Nu ne vedem, dar ne auzim perfect, dar nu la telefon…un copac obraznic sta in calea contactului nostru vizual. Noroc ca auzim mai bine decat vedem. Hahaha!!!

Nu ne amintim secventa din film in care apare biserica de pe stanca, dar e suficient de spectaculoasa cat sa dam din picioare spre ea, pe multele si abruptele ei scari, fara sa stam pe ganduri. Biserica in sine nu seamana cu Catedrala neamului, este simpla dar in acelasi timp transmite ce trebuie in simplitatea ei.

Daca la urcare a fost simplu, coborarea ne ia mai mult timp, parca’s mai abrupte scarile. Ups!! Scoateti fardurile, a aparut Lucian cu aparatul foto. Ne proptim ghinisor chiserele’n pietroaie, macar sa nu ne spargem fezele cat ne chinuim sa nu-i spargem omului obiectivul cu fetele noastre obosite.

Hai ca am reusit sa coboram. Sete maxima. Bere!!!! Vrem bere!!! Fix-ul si Mytos-ul fie cu noi!!!

Stop! Shopping pentru completarea camarii Eleni. Papila gustativa nu ne lasa sa nu gustam ce-am shopping-arit la botu’ calului. Avem si desert, de nicaieri apare Cata cu prajituri.

Cu scuterul si masinile mai grele, acum, dupa festin, serpuim spre Kastani. Frumos drum dom’le, daca am gasi si un chiosc de tigari l-am aprecia mai mult decat maxim.

Daca apa nu ar fi murdara din cauza furtunii de acum cateva zile ar fi perfect. Iti poti parca trupul fie pe sezlong-urile din iarba, fie pe cele de pe nisip, fie direct pe nisip. Oricum parcarea o sa fie scurta, se danseaza, doar e beach-party.

Ca de obicei echipajul Eleni se simte bine.

Mai cu un dans, mai cu un inot, mai cu o hlizeala, ne trezim ca soarele are chef de somn. Goneta spre stanci sa-i surprindem artistic pregatirea de somnic. Grav, musculitele nu dau pace ochiului artistului pozar sa se manifeste. Asa ca, fuga pe mal sa nu se culce asta fara sa-i pozam amurgeala.

Arta fotografica ne-a produs foame, asa ca vira la Skopelos sa ne alimentam burtile.

Mii de tunete!!! Am coborat cu masinile pe plaja, dar cum mai plecam de aici? Asta e panta de lansare a rachetelor sol-aer, nu drum de mers cu masina! Unde mai pui ca trebuie sa si iei rapid viraj stanga fara sa te lovesti de stanca, dar si fara sa cazi in rapa din dreapta. A treia incercare e victorioasa. Slava Zeilor!

Tii!!!!! Ia te uita cata hartie igienica am cumparat. Stie cineva ceva si nu impartaseste comunitatii? Vrea cineva care nu se pricepe sa gateasca maine? Vrea cineva sa ne asesoneze bucatele cu ciocolax?

Pana gasim raspunsuri la aste intrebari, mai bine parcam masinutele langa barcute si plecam la taverna, sa ne porcim cu tzatziki, vinete, caracatite, dovlecei, shrimpsi, sardele, musacale si cafele grecesti.

Tare bine-i sa bagi la mat papa bun sa-i opresti ghiortaielile.

Ziua 6
Joi, 26 mai 2016
Ruta: Skopelos/Skiathos
 

Cu cafelele in bot si priviri romantice scrutam orasul si marea, mai exact betonul dinspre mare.

– Culi, s-a urcat una cu ATV-ul pe masina ta! se aude vocea suava a Elenei

– Ceeeeeeeeee? Se precipita Culi spre punte, fix ca la stadion, la capitolul scari

– Nu e aia masina ta? zice Elena

Frate, tot respectul pentru antrenamentele de pe stadion, fuge Culi pe langa noi cu o viteza de n-am simtit decat curentu’ facut de ea. Mirosind pericolul din laserele lu’ Culi, cei care au apucat sa o vada din fata o fractiune de secunda coboara pe uscat dupa ea.

Imprudenta e blocata intre ATV si masina, din fericire in perfecta stare, fara nici o zgarietura si deosebit de calma. Nu acelasi lucru il pot spune despre masina lu’ Culi.

Se dezlantuie “ciclonul”. E momentul monologului, marca inregistrata Culi: Ma nene, daca nu stii, nu te bagi, nu pui mana! Eu am tratat masina asta cu respect si veniti voi sa mi-o stricati! Eu nu vreau probleme! Io p’asta o bat!

Ultima replica a monologului ne da de furca, uitam de fata atarnata intre masina si ATV, preocupati sa vizualizam filmul punerii in practica a amenintarii.

Noroc ca Ana ii sopteste un descantec Silviutei si-o calmeaza, iar baietii de pe celelalte barci, impreuna cu ai nostri, reusesc sa scoata fata sanatoasa dintre fiare.

Predam masinile, si plecam la pas prin Skopelos. Urcam si coboram pe toate stradutele posibile. Nici o straduta nu-i la fel, florile, ferestrele si usile fac diferenta.

La biserica din susul portului se petrece cununia religioasa a cuplului Wulkie – Irina. Ce frumosi sunt toti! Hai ca asti’ doi copii si alaiul de nuntasi au facut Skopelosul si mai frumos.

Nu e usor sa ne despartim de Skopelos, gandul ca vom trage iar de parame, reef-uri…si ca vom mai descoperii alte locuri frumoase ne ajuta putin. Deloc nu ne ajuta, insa, ferrybotul care da sa iasa din port fix peste Eleni, asa ca se executa rapid o manevra de semiparcare cu spatele.

Reusim sa iesim din port. Normal ca se baga velele, Captain Magenta nu se incurca cand e vorba de sailing.

Coski navigheaza iar din stanca in stanca. Nebanuite sunt caile marii sau Coski e un mare vrajitor.

Apar si delfinii tocmiti de noi pentru eroina Ana. Ori au fost nemultumiti de onorariu, ori suntem noi prea competitivi, pentru ca dupa trei giumbuslucuri nu mai pot tine pasul si raman mult in urma.

Koukounaries (Skiathos) e frumos pe inserat. In seara asta s-ar putea numi Golful FunSailing. E drept, se mai vede pe aproape o barcuta de lux, dar nu se pune ca-i doar una si nici nu are panze.

Pentru surpriza ce va urma in ziua urmatoare, se fac manevre usor bulversante pentru mine. Cert este ca ne ies, nu ca fetele s-ar fi rupt cu munca, dar macar am stat cu ochii beliti si cu fenderele la aparare. Ciudat este doar, ca la un moment dat eram singurii cu, curu, a se citi pupa, spre plaja.

Si in seara asta Elena ne binecuvanteaza cu paste din alea bune. Ne cinstim cu putina apa de foc si ne urcam pe dinghy pentru a petrece pe plaja. Doamne!!!!!! Cerul instelat deasupra noastra, muzica, veselie. Haine ude. Cui ii pasa? Noua nu! Pe muzica numaram stelele pana frigul incepe sa ne goneasca pe rand la barcute.

Ziua 7
Vineri, 27 mai 2016
Ruta: Skiathos/Pighadi
 

Lebedele de Koukounaries ne dau binete, interesant, le-a batut stomacul a mic dejun. Astea doua mananca mai mult si mai nesanatos decat noi toti la un loc. Daca or sa ceara si o “supita” nimeni nu o sa ma mai convinga ca nu sunt niste “salingisti” rataciti transformati de Zana Semi-Rea in lebede.

Cu cafelele pe jumatate baute, incepem pregatirile de plaja. Ii mai dam ceva bezina lui dinghy cu speranta declarata ca nu ne va mai trada la mijocul drumului.

Noi astea mai putin inotatoare ne aliniem regulamentar pe marginea lui dinghy si ne lasam duse de Cata la mal.

Ne desfasuram rapid prosopelele pe nisip si dam fuga la chiosc, e graba cu setea si tigarile. Acum ca eram instalate si aveam cam tot ce ne trebuia, mai putin floricele,   puteam sa il vizionam in pace pe Captain Magenta in filmul “Tradarea lui Dinghy”. Ce, credeati ca dinghy-ul Eleni suporta mai mult decat un drum? Ei bine nu, dupa mutiple incercari Cata tot la vasle s-a intors la barcuta.

Elena, Culi si July au serpuit pe valuri spre mal.

Cum atmosfera era super frumoasa pe plaja, si cum in sfarsit “vodafonistii” aveau semnal, July l-a convins si pe George cel foarte racit sa vina la soare. Cu un dinghy de imprumut apar si baietii nostri, insotiti de Miu. Incepem sa avem o problema, ni se pare ca am schimbat “filmul”. Sunt aproape 30 de grade, toata lumea e la “pupa” aproape goala, iar George ne prezinta un outfit specific Polului Nord, toamna: caciulita, bluza cu maneca lunga si pantaloni lungi. N-am apucat sa vedem gulerul de astrahan. Pana sa ne aducem aminte ca-i racit ne amuzam copios, nu apucam sa ne facem procese de constiinta, pentru ca Ana apare din mare cu niste perle de tip Amstel in maini. Sunt ale vecinilor, dar cum totul se sheruieste, o “perla” ramane la Eleni.

Culi ne provoaca la un volei pe plaja. Suntem plini de energie, doar ca nu prea ne intalnim cu mingea. Lotul national de volei pe plaja n-are valoare fara noi. Hahaha!

Manifestarea de tipul “sa traiesti copilarie fericita” e motto-ul nostru subconstient.

Ne retragem pe barci, urmeaza manevrele surpriza. Noi, matelotii, nu intelegem decat ce trebuie sa iasa, pentru cum trebuie infaptuita surpriza asteptam instructiuni cu sinapsele deschise. Culi si Miu se descurca brici la aparare, fac echipa buna cu baietii de pe barca “Nebunului”. Vantul ne cam schimba pozitia, Horix si inca trei se agita printre barci cu dinghy-urile. De la nivelul marii nu ne dam seama daca initialele W si I au iesit cum trebuie. Vedem insa ca plusul format din Dinghy-uri iese perfect. Verdictul dronei e bun. Ne-a iesit!!!

Plecam spre Pighadi veseli si tristi in acelasi timp. Stim ca vom urma FunSailing-ul si in alte aventuri, dar parca nu vrem sa se termine asta.

La Pighadi ne dusam si o pornim la taverna, pentru ultima porceala de seara. Nu am mai reusit sa ne miscam trupurile spre petrecere, desi Culi a baut cafea special pentru asta. Dupa o scurta bataie cu hartia igienica nefolosita, am trecut la sforaiala pe 10 “voci”.

Ziua 8    
Sambata, 28 mai2016
Ruta: Pighadi/Volos

Chiar se termina?

Tot echipajul este mofluz, inclusiv Capitanul.

Bagam doar motor si incercam sa luam in priviri tot ce vedem in calea barcii.

Facem fotografii in nestire, incercand sa oprim timpul macar pentru o clipa.

O “supita” de ramas bun se impune. Ne mai trece de urat, dar privirile apoase ne tradeaza, nu suntem pregatiti de finish.

Acum ca se termina, noi fetele, ne dam seama am ratat sa facem diverse si bineinteles ca il declaram, in gluma, pe Cata misogin. Na, putea sa aiba mai multa incredere in fete.

Facand cu randul la timona, Skippie si Coski ne duc in Volos mai repede decat am vrea.

Incepe agitatia cu bagajele, curatenia velierului… La inspectia proprietarului, Eleni iese bine. Se vede ca am tratat-o cum se cuvine.

Inainte de a ne imprastia in cele patru zari, l-am “inlaurat” la propriu pe Cata, drept cel mai tare skipper. Noroc ca iesise soarele si am putut sa ne ascundem lacrimile din colturile ochilor in spatele ochelarilor de soare.

Poate nu maine, poate nici poimaine, dar sigur curand echipajul Eleni se va reuni pentru o noua aventura.

 

Drum bun si vant in pupa tuturor!

God save the sailors, God bless the skippers, Long live FunSailing!

Drepturile asupra acestui text apartin in integralitate autorului. Astfel, acest text este protejat de prevederile legislatiei din domeniul drepturilor de autor, iar orice utilizare, publicare, modificare sau duplicare a acestui text, fara acordul prealabil expres, exprimat in scris, al autorului este interzisa si va fi sanctionata in conformitate cu legislatia aplicabila.

Copyright media:

ELENI Crew